Garmin Vivoactive, un smart watch pentru cei mai sportivi dintre noi
In conditiile in care lumea isi indreapta din ce in ce mai mult atentia catre sport (de orice fel ar fi), era normal ca productia de gadgeturi care sa isi ajute proprietarul in astfel de situatii sa creasca.
Iar cei din industrie au decis ca cel mai bun mod este combinarea smart watch-urilor cu instrumentele destinate tinerii sub observatie a activitatilor sportive.
Unele sunt mai avansate, altele nu, dar cu siguranta Garmin Vivoactive pare sa fie unul dintre cele mai bune ceasuri inteligente realizate in special pentru utilitatile lor sportive.
Iar pretul sau de achizitie il face alegerea perfecta pentru cei care isi doresc sa fie in stare sa isi monitorizeze activitatea, dar nu au bani suficienti pentru a-si cumpara un produs asa cum sunt ceasurile pentru alergat cu GPS.
Aspectul este punctul sau slab
Nu exista foarte multe smart watch-uri care sa poate concura cu un ceas adevarat in ceea ce priveste designul. Iar modelul de fata nici macar nu a incercat sa faca acest lucru.
Practic, intreaga sa constructie este una destul de invechita, cu un ecran patrat scos parca din generatia trecuta si o curea din cauciuc care pare foarte ieftina (si probabil ca este, daca luam in considerare pretul de 800 de lei al modelului, mai putin decat in cazul concurentei).
Nu doar atat, aceasta pare si fragila, desi nu este chiar asa, ea rezistand destul de bine chiar si in cazul unei activitati mai sustinute.
Exista totusi si un punct forte, modelul fiind unul foarte subtire, de doar 8 mm, dar si destul de usor, asa ca nu va fi simtit la mana in timpul alergarii sau a sporturilor practicate la sala.
Ecranul nu ajuta nici el, fiind mic, simplu si cu o rezolutie foarte scazuta de doar 205 x 148 pixeli (chiar daca are si touchscreen). In plus, acesta abia se vede daca afara este o lumina intensa sau, dimpotriva, mai intuneric.
Exista si un buton exterior pentru luminare, dar acesta este mare, destul de inestetic si aprinde ecranul doar pentru cinci secunde.
Cu alte cuvinte, daca ar fi sa ne luam doar dupa aspect si materiale, cu greu am putea sa recomandam cuiva acest model. Dar Garmin Vivoactive inseamna, din fericire, mult mai mult decat atat, fiind alegerea perfecta pentru firile sportive.
Un smartwatch gandit pentru sportivi
Toate indiciile conduc spre o concluzie destul de simpla: toti banii producatorului au fost investiti in tehnologie, nu in design.
Asta pentru ca Garmin Vivoactive este un ceas inteligent, perfect pentru cei care isi doresc sa practice sporturi cat mai diferite.
Cu ajutorul unei conectivitati GPS, acesta poate sa calculeze cat de lungi au fost traseele urmate, dar nu doar pentru alergatori, ci si pentru cei care inoata sau merg pe bicicleta.
Asadar, acopera o plaja destul de larga de sporturi si ofera informatii foarte bune pentru fiecare dintre ele, asta in care majoritatea smart watch-urilor se rezuma doar la alergat.
Exista pana si o aplicatie pentru golf, deci utilitatea sa sportiva este cu adevarat ridicata.
Bineinteles, nu credem ca foarte multi romani sunt mari practicanti de golf, dar faptul ca acest ceas are integrate mii de trasee si reprezinta o varianta de serie a ceasurilor specializate pentru acest sport nu poate fi decat un mare plus.
In timpul noptii, acesta iti inregistreaza orele de somn (desi uneori mai da rateuri), ziua te anunta cand ai stat prea mult si te indeamna sa faci miscare, numarandu-ti chiar pasii in timp ce mergi pe strada.
Cu alte cuvinte, activitatea sa este mult mai potrivita atunci cand faci miscare decat in momentele de repaus, ceasul fiind dedicat celor care aleg sa se bucure de un stil de viata sanatos in orice moment.
Ceasul actioneaza cu mare viteza, fiind mereu la curent cu traseele pe care le parcurgi si cu schimbarile de mediu, sistemul GPS functionand perfect in orice situatie. Iar acest lucru se intampla si cand vine vorba despre mersul pe bicicleta sau inot, ceea ce este foarte bine.
Nu sunt uitate nici aplicatiile obisnuite pentru un smart watch. Pe langa afisarea orei, poti vedea mesajele si apelurile de pe telefon, notificarile de la diferite aplicatii si ai parte de multe alerte si alarme.
Iar toate acestea raman pe ecran pentru doar 10 secunde, dupa aceasta perioada ele fiind trecute in meniul ceasului.
In acest mod, nu vei fi foarte deranjat de aparitia lor, dar te vei putea bucura intotdeauna de o privire de ansamblu comprehensiva asupra a ceea ce se intampla in propriul tau univers virtual.
Toate informatiile sunt stocate cu ajutorul unei aplicatii care se numeste Garmin Connect, aceasta fiind o platforma foarte mare, dedicata tuturor iubitorilor de sport care detin un ceas Garmin Vivoactive.
Autonomie si rezistenta la apa
Bateria are o perioada de viata de peste 10 ore cu GPS-ul pornit si de aproape o saptamana cu el oprit, iar rezistenta la apa este de pana la 50 de metri. Cel putin in ceea ce inseamna perioada de viata, acesta este unul dintre cele mai rezistente ceasuri de pe piata.
Intre timp Garmin a lansat si alte modele : Fenice sau Forerunner.
Merita cumparat ?
Poate ca designul este unul complet nespectaculos, chiar un punct slab, dar nimeni nu va purta un Garmin Vivoactive la petreceri.
Este in schimb o varianta mai avantajoasa decat multe produse sportive care se gasesc la preturi foarte mari. Pe pista, prin parc sau pe apa este alegerea ideala, iar pana la urma asta este tot ceea ce conteaza.
Este si un produs ieftin, dar unul care face la fel de mult ca un smart watch si mai mult decat un instrument sportiv, reprezentand o combinatie de cea mai inalta calitate.
Lasă un răspuns