Fie că vrei să îți faci propriul blog sau poate un mic website de prezentare, este foarte ușor și rapid să pui primul tău site pe internet.
Deși necesită câteva cunoștințe de bază, nu este foarte greu și nu trebuie să plătești sume exorbitante pentru a porni propriul tău website care să fie accesat de clienți sau simpli cititori.
O să îți arăt în articolul de mai jos, cât de simplu este să îți faci un website pe platforma WordPress cu costuri minime.
WordPress versus Wix și alții
Desigur, există și posibilitatea să îți faci un website gratuit și la fel de rapid pe platforme ca Wix sau Blogger. Totuși, pentru a avea un proiect bine pus la punct pe care să îl poți modifica oricând după cerințele tale, cel mai bine e să nu folosești soluțiile gratuite de creare website-uri.
Ideea este că platformele de tip Wix nu necesită mari cunoștințe, nu trebuie să faci modificări sau să instalezi componente suplimentare iar securitatea este asigurată de ei.
Neajunsul este că platformele de acest tip nu oferă multă flexibilitate sau posibilitate de extindere conform cerințelor tale. Plătești un abonament lunar, creezi website-ul vizual cu ajutorul modulelor și gata.
În schimb, WordPress îți permite să personalizezi orice aspect al site-ului, să adaugi funcții suplimentare cu ajutorul modulelor și să dezvolți website-ul în orice direcție vrei tu.
Neajunsul este că trebuie să înveți să utilizezi WordPress și să ai grijă singur de toate problemele website-ului- de la mentenanță și până la securitate. Totuși, este soluția cea mai bună din punctul meu de vedere.
Pentru a lansa un website ai nevoie de 3 lucruri în primă fază.
- Să cumperi un nume de domeniu internet.
- Să cumperi un serviciu de găzduire pentru website-ul tău.
- Să instalezi o platformă de conținut pe site-ul tău. Pentru cele mai multe site-uri poți folosi o platformă ( denumită CMS- content management system) ca WordPress, dar mai ai și variante ca Drupal sau Joomla. Acestea din urmă sunt mai dificil de folosit și necesită cunoștințe avansate.
De ce să faci un website cu WordPress?
WordPress este o platformă CMS gratuită creată cu scopul de a permite oricărei persoane să își construiască un website rapid și fără cunoștințe tehnice.
Gândește-te la WordPress ca la un program care dă o formă site-ului tău si care îți permite să controlezi interfața website-ului, să adaugi funcționalități, să adaugi articole sau fotografii și multe altele.
WordPress este de fapt o colecție de fișiere care se instalează pe serverul unde va fi găzduit website-ul tău și îți va permite să modifici orice aspect al creației tale.
Despre server – ghid rapid
Vorbind de server, acesta este un calculator pe care sunt găzduite website-urile. Servere-le sunt deținute de firmele care oferă servicii de găzduire și, la fel cum o face calculatorul tău de acasă, va rula scripturile și CMS-urile stocate pe el.
Ca să fii lămurit – browser-ele de internet accesează website-ul tău care are o adresă pe server( la fel ca adresa locuinței tale) și serverul va rula fișierele platformei CMS ( în cazul nostru WordPress) atunci când cineva accesează adresa de internet a website-ului tău.
Firmele de găzduire internet oferă servicii de host-ing, adică îți țin website-ul pe un calculator și acesta poate fi accesat de către utilizatori.
Diferențele între serviciile de găzduire sunt date de performanțele server-ului, securitate, up-time și alți parametri.
Serviciile de host-ing ieftine sau gratuite nu sunt de preferat chiar dacă e un website abia la început. Dacă site-ul se încarcă greu sau se blochează din cauza server-ului, utilizatorii vor prefera să caute informațiile în altă parte. La fel, motoarele de căutare ca Google, te vor poziționa la coada clasamentului dacă website-ul tău nu se încarcă suficient de rapid.
Domeniul de internet – ce este?
Pentru ca website-ul tău să poate fi accesat de utilizatori și găsit de motoarele de căutare( ca Google sau Bing), este nevoie să aibă și un nume de domeniu internet. Acesta este de tipul NUME_SITE.extensie.
Adică denumirea pe care vrei să o dai website-ului tău plus o extensie pe care o alegi în funcție de locația ta sau nișa website-ului tău. Pentru România, cea mai folosită extensie este .RO, dar nu mai contează atât de mult la momentul actual. Sunt foarte multe website-uri a căror denumire folosește extensii de domenii internet ca .COM, .INFO, .CLUB și multe altele. Extensiile .RO s-au cam epuizat, așa că poți folosi orice extensie ți se pare mai potrivită.
Lansare website WordPress pas cu pas
Cum spuneam și mai sus, trebuie să te gândești la ce denumire vrei să aibă website-ul tău și să cumperi un serviciu de găzduire împreună cu un domeniu internet.
Poți alege să folosești serviciile unor furnizori de încredere care au pachete de găzduire la prețuri bune și care oferă cele mai importante lucruri pentru tine – suport permanent, servere rapide, securitate și backup-uri frecvente. O să detaliez în alt articol cât de importante sunt aceste criterii.
Printre furnizorii de găzduire pe care îi prefer, amintesc de – Hosterion, Hostinger sau Simplenet. Toți oferă pachete atractive de găzduire web și suport foarte bun.
Vezi aici ofertele de găzduire website WordPress de la Hosterion.
Simplenet este o firmă mai mică dar focusată pe nevoile clienților și care are serviciile de găzduire optimizate pentru WordPress.
Totodată oferă o colecție de teme și plugin-uri WordPress pentru clienții lor.
Primul pas – domeniu și găzduire
Să începem. Dacă ai ales Simplenet urmează pașii de mai jos. Pentru ceilalți furnizori, pașii sunt cam aceeași.
Tastezi în browser https://simplenet.ro. Din pagina principală alegi Vezi pachete.
O să ajungi la pagina unde sunt afișate pachetele de găzduire oferite de ei. Recomandarea mea este să alegi pachetul Personal pentru că oferă spațiu de stocare mai mare, procesor mai rapid și poți avea 5 website-uri pe acest plan.
Apeși Comandă la Pachetul Personal și vei fi dus în pagina unde alegi domeniul internet dorit.
Vezi să fie bifat Înregistrați domeniu nou.
Acum scrii denumirea pe care vrei să o aibă website-ul tău și alegi extensia de domeniu care poate fi .ro, .com,.net ș.a.m.d.
Apeși Bifați și se va verifica dacă domeniul nu este deja luat de altcineva. Dacă este deja luat, va trebui să alegi o altă denumire sau o variație a celei originale, sau să alegi o altă extensie de domeniu internet.
Dacă mesajul este pozitiv, adică domeniul este liber, îl vei adăuga în coșul de cumpărături. Domeniile se achiziționează cu plată anuală, iar dacă plătești pentru o perioadă mai lungă vei avea și un preț mai bun.
După ce ai adăugat domeniul în coș, apeși Continuare și vei alege perioada dorită pentru serviciul de găzduire internet. Cu cât perioada aleasă este mai mare, cu atât vei avea un discount mai mare din preț.
Sfatul meu este să cumperi găzduirea pe aceeași durată cu domeniul, adică pe un an de zile.
Apasă Continuare și vei ajunge la o pagină unde poți alege servicii suplimentare.
Bifează Protecție WHOIS ( care este gratuită) pentru a ascunde datele tale de cei care verifică domeniile internet.
De aici nu mai rămâne decât să introduci datele tale și să achiți serviciile cumpărate. Plata o poți face online cu cardul sau ordin de plată.
Accesare cPanel și instalare WordPress
După ce cumpărătura a fost confirmată, vei primi pe adresa de email datele de logare în contul tău. Îți poți schimba parola ulterior.
Loghează-te în contul tău și vei avea o imagine ca cea de mai jos.
Acum, va trebui să intri în cPanel pentru a instala WordPress pe website-ul tău. cPanel este un panou de control bazat pe Linux care te ajută să administrezi serviciul de găzduire.
Din cpanel poți instala orice script pe website-ul tău, seta conturi de email, face backup, verifica traficul și resursele consumate și multe altele.
Revenind, în pagina de mai sus apasă Autentificare în cPanel. Datele de autentificare ar trebui să le fi primit deja pe email. Nu le confunda cu datele de logare în contul Simplenet, pentru cPanel ai alt utilizator și parolă.
Dacă ești logat în contul de client ar trebui să fii transferat imediat în pagina principală a cPanel.
De aici derulează în jos până ajungi la Softaculous Apps Installer și apasă WordPress.
Vei fi direcționat în pagina de instalare unde va trebui să alegi domeniul pe care vrei să fie instalat WordPress.
Apasă Install . În câmpul Choose domain alege domeniul tău.
În căsuța In directory vei șterge toate caracterele ( wp) și vei lăsa gol.
La Site Settings alege denumirea website-ului tău și descrierea. Denumirea trebuie să fie apropiată de numele domeniului și la descriere trece despre ce este vorba în site-ul tău.
De exemplu – am website-ul pieseaudi. ro
La Site Name voi trece Piese Audi iar la Site Description voi trece Orice piesă pentru orice model de Audi. Este doar un exemplu, va trebui să îți folosești imaginația.
La Admin Account setează un nume de utilizator și o parolă cu care te vei loga în platforma de administrare WordPress a website-ului tău. Setează o parolă puternică pentru a fi ferit de hack-eri.
La Admin email alege adresa de email pentru recuperare cont și unde vei primi toate notificările WordPress.
Ajungem la Choose Language unde vei alege ca limbă de instalare româna.
Bifează Limit Login Attempts care oferă un grad de securitate sporit blocând încercările de autentificare multiple.
Dacă vrei, poți bifa și Classic Editor – va fi instalat editorul clasic de text pentru WordPress.
Sari peste Advanced Options și peste Select Theme.
Totuși, dacă îți place o temă o poți bifa ca să fie instalată. Temele sunt de fapt interfețele WordPress sau felul în care arată și funcționează website-ul tău.
Tot ce a mai rămas este să reintroduci adresa de email și să apeși butonul Install. Va începe instalarea WordPress care durează câteva minute.
După terminarea procesului vei vedea două adrese URL – adresa website-ului care va fi funcțional și cu WordPress pe el și URL-ul de logare în platforma de administrare.
Acest url este de fapt adresa web a site-ului tău urmat de /wp-admin.
Dacă o accesezi, introdu utilizatorul și parola și vei putea modifica cam tot ce ține de WordPress. Dar vorbim detaliat despre asta în alt articol,
Acum ai un website funcțional, live pe internet, și te poți apuca să adaugi conținut.
Faci asta foarte simplu când ești logat în WordPress ca administrator – apeși pe semnul + din bara superioară și se va deschide un editor de text.
Tocmai ce ți-ai făcut primul website pe WordPress, și asta foarte rapid. Succes.
Lasă un răspuns